vineri, 19 iunie 2009

Elemente de consiliere psihologică

Definirea consilierii.
Consilierea reprezintă ansamblul acţiunilor pe care consilierul le întreprinde în scopul de a-l ajuta pe client să se angajeze în activităţile care îl vor conduce la rezolvarea problemelor.
Consilierea constă în aplicarea unor tehnici (preluate sau specifice), fundamentate teoretic (în câmpul ştiinţelor comportamentului), într-un anumit cadru, vizând susţinerea clientului în procesul decizional şi învăţarea modalităţilor de rezolvare a problemelor care privesc diferite segmente ale vieţii familiale, sociale, profesionale .
Asociaţia Psihologilor Americani defineşte consilierea ca fiind procesul de a asista persoane în vederea depăşirii obstacolelor din calea dezvoltării personale oricând ar putea apare şi în vederea obţinerii dezvoltării optime a resurselor personale (APA, 1956).
De altfel, The British Association for Counselling, fondată în 1977, defineşte consilierea ca fiind „utilizarea pricepută şi principală a relaţiei interpersonale pentru a facilita auto-cunoaşterea, acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale.
Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai satisfăcătoare şi pline de resurse. Relaţiile de consiliere variază în funcţie de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi” (B.A.C., 1989, cf. Clarkson şi Pokornz, 1994, apud Dafinoiu, I., 2001, p. 19).
Pentru majoritatea autorilor consilierea se adresează omului sănătos aflat în dificultate şi se orientează asupra proceselor de dezvoltare şi facilitare asistându-l în găsirea soluţiei la o anumita problema sau în controlul unei stări de criza. Astfel, pentru John şi Rita Sommers – Flanagan, consilierea este aplicarea cu îndemânare a cunoştinţelor şi tehnicilor psihologice cu scopul de a schimba comportamentul uman (Burke, 1989) fiind o relaţie de ajutor care include pe cineva care caută ajutor şi cineva care doreşte să ofere ajutor fiind format să poată ajuta într-un anumit cadru care să permită acest transfer (Cormier & Hackney, 1987) orientându-se spre persoane ce funcţionează relativ normal şi care experimentează probleme de dezvoltare sau de adaptare (Kottler & Brown, 1996).
Se poate considera că specificitatea demersului de consiliere constă, la modul cumulativ, în găsirea de alternative, sprijinirea în identificarea obiectivelor şi furnizarea de informaţii referitoare la particularităţile situaţiei in care se află clientul .
Consilierea reprezintă:
 tehnică de informare şi de evaluare;
 un mijloc de a modifica în sens pozitiv comportamentul clientului;
 experienţă de comunicare;
 căutare comună a sensului vieţii;
Consilierea reprezintă, în mod simultan:
 relaţie umană;
 formă specifică de comunicare, formă care implică ascultarea şi o activitate care are ca scop prevenirea/ameliorarea/gestionarea situaţiilor de criză;
 formă confidenţială de a acorda ajutor;
 activitate realizată de specialişti.

Caracteristicile consilierii nu pot fi ferm separate de cele ale psihoterapiei. Atât în psihoterapie, cât şi în consiliere este vorba despre o relaţie care are ca scop diminuarea sau înlăturarea dificultăţilor existenţiale ale individului. Consilierea poate fi considerată un proces terapeutic. Consilierea şi psihoterapia au în comun un spaţiu teoretic pe care se întemeiază şi un corpus de tehnici. Consilierea poate fi considerată ca fiind centrată pe schimbarea evolutivă, în timp ce psihoterapia pe schimbarea revolutivă, care presupune modificări structurale mai profunde.
Numeroşi autori s-au străduit să diferenţieze cele două domenii.
Conform Random House dictionary, psihoterapia este definită ca „tratamentul tulburărilor sau neadaptărilor psihologice prin tehnici profesionale, ca psihanaliza, terapiile de grup, sau terapia comportamentală” (1993, p. 1561, apud Sommers - Flanagan J. and Sommers - Flanagan R, 2004, p. 6), iar în contrast consilierea este definită de acelaşi dicţionar ca „ghidarea profesională pentru rezolvarea personală a conflictelor şi problemelor emoţionale” (Random House unabridged dictionary, 1993, p. 460, apud Sommers - Flanagan J. and Sommers - Flanagan R., 2004, p. 6).
După Blocher consilierul se focalizează pe schimbarea comportamentului şi nu pe facilitatea insight-ului (Blocher, D. H. Developmental counseling, New York, Ronald Press, 1966, p. 80.), fiind orientată de următoarele dimensiuni:

Consiliere Psihoterapie
1. Consilierea este centrată pe:
– prezent şi viitor;
– normalitate;
– spaţiul dezvoltării;
– actualitate;
– termen scurt;
– conştientizare;
– educaţie;
– vocaţie;
– suport;
– rezolvare de probleme.
2. Este dedicată unor probleme punctuale, bine delimitate;
3. Solicită răspunsuri exacte şi cuantificabile;
4.Este un demers obiectiv;

5. Proces scurt, bine limitat în timp. 1. Psihoterapiei este centrată pe:
- trecut;
- patologie (nevroze);
- reconstrucţie;

- termen lung;
- problematică profundă.




2. Necesită investigaţii aprofundate

3. Răspunsurile sale nu sunt cuantificabile, ele apar în timp;
4. Este un demers mai degrabă subiectiv.
5. Procesul poate dura uneori ani de zile.

În faţa persoanei care solicită ajutor, tehnicile şi modelele utilizate se înscriu pe un continuum în care, practic, este greu să diferenţiezi între psihoterapie şi consiliere. De altfel, foarte multe dintre manualele destinate practicienilor din aceste domenii utilizează într-o manieră generică eticheta de „consiliere şi psihoterapie”. În sprijinul acestei atitudini se pot invoca câteva argumente:
- în domeniul manifestărilor psihice şi comportamentale nu există un standard unanim acceptat al normalităţii, iar atunci când se operează cu dihotomia normal/patologic, graniţa dintre acestea este un fir foarte sinuos care traversează, de multe ori, teritorii disputate de ambele instanţe; or, în zona acestor „teritorii” disputate, diferenţa dintre psihoterapie şi consiliere devine superfluă;
- în foarte multe cazuri consilierii şi psihoterapeuţii utilizează tehnici şi modele ale schimbării, asemănătoare (nondirectivismul lui C. Rogers, considerat principiu fundamental al consilierii, este utilizat în grade diferite, şi de psihoterapeuţi); (Dafinoiu, I., 2001, p. 20) având şi obiective comune în abordarea dificultăţilor cu care se confruntă clientul.
Consilierea se află într-un raport de tip asociativ cu psihoterapia, raport care poate ajunge până la identitate, conform anumitor autori.
Din perspectiva unui continuum între consiliere şi psihoterapie, ne putem imagina la extremele intervalului, o zonă specifică fiecărui domeniu, dar şi o zonă de confluenţă între cele două domenii in regiunea mediană. Astfel, procesul de consiliere poate trece într-unul de psihoterapie, iar cel de psihoterapie, poate conţine elemente specifice consilierii.

VI.2.2. Caracteristicile consilierii
Activităţile de consiliere presupun un demers educaţional - formativ centrat pe valorificarea capacităţilor şi a disponibilităţilor individuale ale persoanei în vederea rezolvării unor probleme sau depăşirii unor situaţii de viaţă dificile. Consilierea este menită să faciliteze învăţarea de către fiecare persoană a unor deprinderi şi abilităţi care să-i permită adaptarea permanentă, printr-o schimbare evolutivă, la solicitările realităţii.
După Al. Dumitru (2008, p. 15) consilierea prezintă următoarele caracteristici:
 se adresează persoanelor aflate în diferite ipostaze şi stadii ale procesului de formare şi dezvoltare a propriei personalităţi;
 are la bază un model psihoeducaţional al formării şi dezvoltării şi nu unul clinic şi curativ, cum este cazul psihoterapiei. Ea presupune sprijin şi îndrumare pentru învăţarea unor deprinderi, abilităţi şi competenţe prin care persoana să se dezvolte optim sau să facă faţă unor dificultăţi cu care se confruntă.;
 scopul consilierii este provocarea unor schimbări evolutive voluntare în atitudinile şi comportamentul oamenilor, în direcţia asumării conştiente, de către fiecare persoană, a unui mod de viaţă dezirabil social, care să-i aducă satisfacţii, automulţumire şi sentimentul autorealizării.;
 rol său este, cu precădere, preventiv şi de dezvoltare. Ea îndrumă şi sprijină persoana pentru a învăţa să prevină eventualele situaţii de criză în care s-ar putea afla la un moment dat, să conştientizeze şi să ştie cum să-şi pună în valoare disponibilităţile şi resursele pentru a se adapta optim la realitate. Consilierea ajută oamenii să înveţe să găsească soluţii acceptabile tuturor problemelor cu care se confruntă;
 sarcina esenţială a consilierului este de a sprijini oamenii să se ajute singuri pentru a-şi rezolva problemele şi a-şi asigura dezvoltarea propriei personalităţi. Consilierul nu are soluţii dinainte stabilite, al căror succes este garantat necondiţionat, ci, dimpotrivă, într-o situaţie dată, el ajută persoana în cauză ca, pe parcursul procesului de consiliere, să găsească (singura) soluţia cea mai bună pentru rezolvarea propriilor probleme;
 consilierea integrează şi valorifică perspectiva psihologiei umaniste privind formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Potrivit acesteia, succesul este dat de implicarea conştientă, activă şi responsabilă a persoanei în autodezvoltarea Eu - lui şi a propriei personalităţi, considerate elemente de bază ale schimbării evolutiv-adaptative a persoanei. Conştientizarea de către fiecare persoană a propriilor capacităţi şi disponibilităţi şi cultivarea dorinţei şi a voinţei acesteia de a se manifesta liber, autonom sunt condiţii esenţiale ale trăirii unei vieţi pline de sens, însoţită de sentimentul autoâmplinirii.


VI.2.3. Principiile consilierii
Literatura de specialitate semnalează existenţa a cinci principii specifice în cadrul consilierii:
 Susţinerea afectivă. Crearea treptată a unui climat afectiv pozitiv şi stimulativ pentru clientul consiliat este condiţia sine qua non a consilierii. Frustrat în necesităţile şi interesele sale datorită problemelor existenţiale cu care se confruntă, clientul aşteaptă în mod conştient sau nu de la consilier, în primul rând o susţinere afectivă;
 Susţinerea cognitivă reprezintă identificarea de către consilier a mecanismelor cognitive (înţelegerea, interiorizarea, conştientizarea, problematizarea) care pot constitui pârghii pentru rezolvarea problemelor clientului;
 Susţinerea volitiv - decizională prin creşterea şi întărirea încrederea clientului în capacitatea sa de a lua hotărârea optimă pentru el.;
 Descărcarea emoţională (catharsisul) este principiul prin care orice formă de intervenţie psihologică permite clientului să-şi exprime liber propriile sale trăiri pozitive sau negative. Acest catharsis reduce tensiunea emoţională şi pregăteşte calea unei mai bune cunoaşteri de sine a clientului. În felul acesta, el devine capabil să vorbească despre propriile sale probleme cu mai multă obiectivitate;
 Principiul orientare/sfătuire/dirijare poate avea grade diferite de directivitate în funcţie de necesităţile clientului (cel mai scăzut grad de structurare a problemei, soluţiei şi deciziei subiectului corespunde celui mai mare grad de directivitate).

VI.2.4. Obiectivele consilierii
Obiectivele consilierii, centrate pe creşterea personală, pe contextul imediat, şi pe suportul acordat individului în scopul de a funcţiona pot fi dispuse în trei categorii:
 promovarea stării de bine şi a sănătăţii clientului;
 dezvoltarea personală a clientului;
 prevenţia situaţiilor care aduc atingere stării de bine şi dezvoltării personale a clientului.
Indiferent de orientările şi tipurile de consiliere sau de expectanţele clientului se pot identifica anumite categorii comune de scopuri generale ale procesului consilierii:
 Schimbarea comportamentală considerată o condiţie a optimizării personale, a posibilităţii de a trăi mai bine în mediul familial, profesional şi social;
 Dezvoltarea capacităţilor adaptative la noile situaţii, sarcini şi expectaţii personale şi ale mediului familial şi sociocultural, la situaţiile de viaţă actuale; presupune reactivarea capacităţilor adaptative şi remanierea unor comportamente dobândite în trecut;
 Dezvoltarea capacităţilor decizionale prin identificarea factorilor afectivi, raţionali şi de personalitate ce interferează cu procesul decizional şi maniera în care o fac. Consilierul îşi propune să ajute clientul să înţeleagă cum şi de ce se angajează într-o decizie şi să-şi aproximeze cât mai bine consecinţele în termeni de risc, timp, costuri, energie;
 Îmbunătăţirea relaţiilor intra şi interpersonale;
 Dezvoltarea potenţialului, resurselor de care dispune clientului în scop preventiv şi terapeutic.

VI.2.5. Abilităţile consilierului
Printre caracteristicile personale ale consilierului cele mai semnificative şi mai frecvent enumerate sunt: calmul şi răbdarea, capacitatea de a asculta, viziunea pozitivă asupra oamenilor, deschiderea în relaţiile cu cei din jur, capacitatea de comunicare interpersonală şi implicit de interrelaţionare, deschiderea la schimbare, capacitatea de a tolera ambiguitatea, simţul umorului, onestitatea şi sinceritatea, realismul, capacitatea empatică şi ascultarea, capacitatea de a accepta oamenii aşa cum sunt ei cu calităţile şi defectele lor.
În afară de aceste caracteristici personale, consilierul pentru a fi eficient trebuie să dispună de o bază teoretică solidă. Problema reală în ceea ce priveşte pregătirea consilierului nu este aceea dacă trebuie să plece de la teorie în procesul consilierii, important este însă să ştie clar ce modele şi teorii va utiliza şi mai ales cum le va utiliza. În momentul în care îşi va alege reacţia de răspuns, consilierul trebuie să facă apel la teorie.
Consilierul trebuie să reacţioneze întotdeauna la afirmaţiile clientului său pornind de la înţelegerea exactă a semnificaţiei acestora, de la aprecierea clară a ceea ce poate să facă el în cazul respectiv.
Consilierea în calitate de profesiune în care sunt implicaţi oameni, de acţiune de sprijin necesită cunoştinţe interdisciplinare temeinice din domeniul psihologiei, sociologiei completate cu cele de pedagogie, elemente de psihoterapie şi asistenţă socială.

VI.2.6. Atitudinea consilierului faţă de clienţii săi
O componentă importantă a pregătirii consilierilor o constituie formarea unor atitudini specifice. Dintre aceste atitudini, cele mai importante sunt:
 Empatia constă în capacitatea de „a percepe cadrul intern de referinţă al altuia cu toate componentele sale emoţionale “ca şi cum “ ai fi cealaltă persoană, dar fără a pierde condiţia de “ca şi cum.” (C. Rogers,1959). „Empatia îi relevă consilierului lucruri şi informaţii nespuse, îl face să simtă starea neexprimată în cuvinte a celui consiliat. îl face capabil să comunice emoţional cu subiectul şi eventual să descrie stările neexprimate ale acestuia.” (I. Holdevici, 2006, p. 19) Punctul de vedere central în consiliere îl constituie integritatea persoanei şi libertatea acesteia de a alege şi de a lua decizii. Consilierul nu trebuie să aibă o atitudine de superioritate. Capacitatea empatică se perfecţionează prin îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare verbală şi nonverbală.
Sunt o serie de sugestii în acest sens:
o Utilizarea întrebărilor deschise, care stimulează procesul comunicării (utilizarea foarte rară a întrebărilor închise deoarece creează dificultăţi în comunicare);
o Ascultarea interlocutorului sau a interlocutorilor. Reprezintă o tehnică esenţială şi presupune „reflectarea” mesajului pe care clientul îl transmite. Mesajul clientului va fi de cele mai multe ori codificat sau distanţat de informaţia nucleară pe care o transmite. Ascultarea presupune sinteza capacităţii de a reflecta conţinutul şi afectele corelate, determinând clientului senzaţia că este înţeles. A nu moraliza interlocutorul;
o A nu-l întrerupe, a-l lăsa să-şi spună punctul său de vedere;
o Nu daţi sfaturi, nu judecaţi sau criticaţi persoana, ci se discută comportamentele ei, oferind şi alternative viabile.
 Acceptarea necondiţionată. Consilierii pleacă de la abordarea pozitivă a fiinţei umane, cred în puterea de schimbare şi dezvoltare a fiinţei umane. Consilierii îi ajută pe clienţi să-şi contracareze gândirea negativă prin modalităţi de a le pozitiva: să facem dintr-un punct slab un punct forte, să nu ne complacem în postura de victimă, să acordăm atenţie propriei noastre imagini, să evităm formulările negative, să folosim timpul prezent al verbelor, să repetăm noile gânduri pozitive.
 Congruenţa este abilitatea prin care consilierul exprimă gândurile şi emoţiile sale;
 Colaborarea este abilitatea consilierului de a implica întotdeauna persoana sau grupul de persoane în deciziile de dezvoltare personală a acestora. Conţinutul şedinţelor de consiliere este confidenţial. Atunci când consilierul este obligat prin lege să dea informaţii despre client, el trebuie să-i ceară acestuia consimţământul;
 Comunicarea eficientă şi sinceră. Comunicarea nonverbală are importanţă în a stabili un contact pozitiv cu clientul facilitând ascultarea activă. Recomandări privind ascultarea:
o Ascultarea să fie autentică (consilierul să nu fie distras de propriile gânduri);
o Ascultarea să nu realizeze judecăţi de valoare („e bine”, „acceptabil”);
o Consilierul să nu filtreze informaţiile în funcţie de ceea ce crede el că este relevant pentru subiectul în cauză;
o Evitarea etichetării;
o Ascultarea să nu se centreze doar pe canalul verbal, ci şi pe cele nonverbale şi paraverbale.
Limbajul vehiculat în procesul consilierii poate fi: verbal, non-verbal, paraverbal, cu termeni predominant vizuali, auditivi, kinestezici, olfactivi. Identificarea tipului de limbaj preferat de subiect oferă o imagine din ce mai clară asupra problemei sale şi a modului său de relaţionare. Comunicarea verbală presupune:
 Reflectarea - abilitatea prin care consilierul îi comunică faptul că punctul de vedere al clientului sau cadrul său de referinţă a fost înţeles.. Scopurile reflectării sunt: să-şi verifice propria percepţie asupra celor relatate de interlocutor, să-i comunice interlocutorului înţelegerea şi acceptarea necondiţionată, să obţină informaţii despre atitudinile, preocupările şi valorile interlocutorului, să stabilească o relaţie bazată pe încredere;
 Reformularea - reluarea unor cuvinte sau expresii din discursul interlocutorului cu scopul de a centra discuţia pe un anume subiect sau în vederea iniţierii unor discuţii ulterioare;
 Parafrazarea se referă la formularea sinceră, neevaluativă, empatică, cu cuvintele consilierului a ceea ce pare mesajul-cheie în discursul interlocutorului. Consilierul va evita definirea problemelor în locul interlocutorului, nu va minimaliza şi nu va utiliza sarcasmul sau ironia;
 Rezumarea reprezintă o modalitate de a sintetiza într-o manieră organizată cele mai importante aspecte din relatările interlocutorului. Rezumarea se utilizează cu scopul de a clarifica o relatare, de a încheia o discuţie, sau de a deschide o nouă etapa a discuţiei.

VI.2.7. Strategia consilierii
Consilierea, ca proces de intervenţie educativ-psihologică de natură predominant tehnologică se derulează în 5 etape (Brammer şi Shostrom):
 Etapa întâlnirii are ca scop definirea unei anumite probleme sau situaţii critice care a generat cererea de ajutor din partea clientului;
 Clarificarea problemei şi conştientizarea permite orientarea către căutarea unor soluţii;
 Reflectarea constă în ghidarea clientului de către consilier în direcţia căutării active a unei soluţii posibile la problemele acestuia în concordanţă cu resursele personale, nevoile şi circumstanţele externe;
 Confruntarea este etapa în care clientul alege soluţia cea mai potrivită circumstanţelor;
 Interpretarea profundă constă în căutarea mobilurilor din inconştientul clientului care au determinat evoluţia spre situaţia critică căreia a trebuit să-i facă faţă. Această etapă de conştientizare are rol preventiv şi protectiv pentru evoluţia ulterioară a clientului. Clientul trebuie orientat în direcţia elaborării soluţiilor legate de viaţa personală, în mod independent, evitându-se formarea unei stări de dependenţă faţă de consilier.

Consilierea psihologică este un tip de intervenţie prin care se urmăreşte sugerarea unui mod de a proceda, a unui mod de comportare ce trebuie adoptat într-o situaţie dată.
Ea se adresează persoanelor relativ normale, sănătoase psihic, aflate uneori în dificultate, pe care le ajută să-şi conştientizeze disponibilităţile şi să le valorifice pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă, trăind o viaţă plină de sens, confortabilă psihologic. Consilierea psihologică îi facilitează persoanei autocunoaşterea realistă, acceptarea de sine şi valorificarea optimă a resurselor şi disponibilităţilor proprii

Niciun comentariu: