sâmbătă, 11 iulie 2009

Trenul vietii...


( am gasit povestea pe net...si imi este foarte asemanatoare...)
Viata este ca o calatorie cu trenul: Urcam si coborim des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adinca la altele. Atunci cind ne nastem si urcam in tren, intilnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri. Din pacate adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor. E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un loc important in calatoria noastra. Acestia sunt fratii nostrii, prietenii nostrii si acei oameni minunati pe care ii iubim. Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferii ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasa in urma lor cind coboara un dor vesnic...Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat. Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor. Din pacate, uneori nu ne putem aseza linga ei, deoarece locul de linga ei este deja ocupat. Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari,vise,fantezii, sperante si despartiri.....dar fara intoarcere. Deci trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil. Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei... Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga. Misterul cel mare al calatoriei, este ca nu stim cind vom cobori definitiv din tren si nici cind vor cobori cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de linga noi. Cred ca o sa fiu cuprinsde duiosie atunci cind cobor definitiv din tren.....Da, cred acest lucru. Despartirea de citiva prieteni pe care i-am intilnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am sperantaca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe careinca nu le-au avut atunci cind au urcat in tren. Ceea ce ma va face fericit, este gindul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora. Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfirsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cind coborim, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe.Cei care sunt parte a trenului meu le doresc CALATORIE PLACUTA.

Niciun comentariu: