luni, 16 noiembrie 2009

'LACRIMA RUTIERA' - Inconstienta la volan ucide.


Ieri 15 noiembrie 2009 a fost Ziua Mondiala de Comemorare a Victimelor Traficului Rutier. Cu acesta ocazie la Bucuresti in Piata Universitatii prin organizarea celei de a-IX-a editii a proiectului 'LACRIMA RUTIERA' au fost comemorate cele peste 60.000 de victime ale accidentelor rutiere decedate in perioada 1990 - 2009. Actiunea civica a fost singura manifestare publica din tara organizata de victima unui accident de circulatie in urma caruia a ramas infirma. Cu aceasta ocazie au fost aprinse lumanari au fost depuse flori si am varsat in amintirea celor disparuti o 'lacrima rutiera'. Au fost comemorati printre altii persoane cunoscute ca Teo Peter, Laura Stoica, Cristian Nemescu si altii dar si miile de victime necunoscute ca ce 14 OAMENI disparuti in tragedia de la Scanteia judetul Iasi care a indoliat intreaga tara. Proiectul 'LACRIMA RUTIERA' se doreste totodata si un strigat disperat adresat statului indiferent si pasiv fata de acest 'genocid rutier'. STOP GENOCIDULUI RUTIER !

joi, 12 noiembrie 2009

Uneori.....!


Uneori suntem atat de puternici incat ni se pare ca lumea e la picioarele noastre si putem face ce ne dorim. Uneori ne imaginam ca suntem in stare sa generam evenimente doar cu forta unui gand si nimic si nimeni nu ne va putea sta vreodata in cale. Uneori iubim frumos si suntem rasplatiti in aceiasi masura, poate chiar in plus. Uneori putem muta muntii din loc cu elanul nostru, iar totul pare feeric in lumina unui rasarit sau apus de soare. Chiar si stropii de ploaie rece de vara ce ne racoresc la atingere, pot parea uneori dintr-un vis. Un vis trait cu ochii deschisi. Un vis cu miros de aer proaspat de vara, piele de gaina pe maini si tremurat din barbie din cauza racorii. Uneori ne dorim anumite lucruri, uneori plangem, castigam si pierdem in functie de anumite sisteme de referinta. Suntem bogati sau saraci tot prin comparatie, blanzi sau meschini, calmi sau posaci, functie de diferite stari sau evenimente. Uneori suntem atat de adanc ancorati in cotidian incat uitam de fapt ce e cu noi, ce vrem de la viata si ce cautam noi pe aici. Uneori ne bucuram cat de mult am castigat in urma unui anumit demers fara a cantari si cat am pierdut de fapt si de a pune in balanta daca acest lucru chiar s-a meritat a fi facut.
Si de foarte multe ori uitam.
Uitam sa fim oameni si sa ramanem oameni, uitam sa fim mai buni chiar daca nu ne costa nimic. Uitam sa fim recunoscatori celor ce merita de fapt pentru ca ne indreptam recunostinta catre cei ce o merita mai putin. Uitam chiar sa iubim pentru ca n-avem timp, desi o sa avem o eternitate sa regretam acest lucru. Uitam multe, prea multe lucruri care aparent sunt fara insemnatate dar in realitate inseamna extrem, extrem de mult.
Uitam sa ne bucuram de o raza de soare sau de un susur inconfundabil de izvor care inexplicabil si sfidand gravitatia iese la suprafata si printr-un zgomot cristalin ce ne da senzatia de relaxare launtrica inperturbabila, ne face sa uitam de noi sau de rele. Sau sa privim un cristal ce are inglobat in el mii si mii de ani de civilizatie si care vrea sa ne spuna multe insa noi nu-l putem auzi si intelege, care ne poate purifica sau vibra in concordanta cu emotiile noastre, sau ne poate amplifica gandurile sau dorintele.
Ce mici suntem si neputiinciosi noi oamenii. Si cu ce prostii ne putem pierde timpul, care de fiecare data se dovedeste a fi mult prea scurt si nemilos fata de ce ne-am propus noi sa realizam. Si cand ma gandesc ca ne folosim creierul doar la 5% din capacitate incerc sa intrezaresc ce am putea face cu cele 95% procente ramase neutilizate. Ajung uneori la concluzia ca viata noastra este mult prea plina de spam si ca de aceia ne este greu sa selectam ceia ce de fapt ne trebuie si ne intereseaza. Iar acest spam e atat de apasator uneori incat aproape ca ne sufoca. Ce bine ar fi daca totul ar fi sinetizat in esente...
Cu bine.